marți, 29 noiembrie 2011

Vremea Postului Adormirii Maicii Domnului In Parohia Invierea Domnului din Ramna Protopopiatul Reșița

Credincioșii din Parohia Ramna au trăit in acestă perioada a postului Adormirii Maicii Domnului o viață mai intensă de rugăciune și comuniune cu Hristos Domnul și Pururea Fecioara Maria.
Acest lucru se datorează prin purtarea de grijă a preotului paroh care a intensificat râvna pentru Dumnezeu a credincioșilor săi văzând dragostea și evlavia care o au la Precurata Fecioară Maria chiar dacă cele două  bisericii din localitate  poartă Hramul „Învierea Domnului”.
Maniefestările au început încă din Duminica lăsatu secului petru acest post prin săvârșirea Sfintei Taine a Maslului de către preotul paroh, preotul Petrică Gimboașă de la Parohia Berzovia și preotul Crecan Daniel  de la Parohia Gherdeniș, care a rostit și un cuvânt de invățătură.
La marele Praznic al Schimbări la Față a Domnului un număr mare de credincioși au participat la Sfânta Liturghie impătrășindu-se cu Sfintele Taine aducând rugăciuni de multumire pentru toate cele primite de la Milostivul Dumnezeu,  iar la final am binecuvântat primul rod al viței din acest an.
În Duminica Înaintea Prăznuirii Adormirii Maicii Domnului Credincioșii au împodobit cu flori icoanele din Sfânta Biserică in special cea împărătească și cea de pe tronul Maicii Dătătoare de Viață.
Spre seară incepând cu ora 19 credincioșii si-au indreptat pași spre Sfânta Biseică de data această participând la slujba Vecerniei cu Litie savârsită de Preotul Paroh Urzicaru Ovidiu și Preotul Adrian Mager de la Parohia Monim care a răspuns invitație noastre de a fi alături de noi si de a ne ruga împreună în ajunul acestei sărbători, cât și acea de a rosti un frumos cuvânt de învățătură.
Luni, la acest Mare pranzinc in mirosul florilor de trandafir si al gladiolelor  am săvârșit cum este normal și firesc  Sfânta și Dumnezeiasca Liturgie biserică devenind plină de credincioși, iar la momentul potivit mai multi copii ai parohiei au primit  împărtășirea cu Sfintele Taine.
Mulțumim Bunului  Dumnezeu și Maicii  Sale pentru ca am trăit clipe înălțătoare în această perioadă a verii , și ne-am apropiat mai mult de Sfânta Biserică.


                                                                                      Pr.Urzicaru Ovidiu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu